Accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și siguranță în muncă
Oferim suport companiilor și instituțiilor publice în adaptarea spațiilor fizice, asigurând accesibilitate pentru toți și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Prin creativitate, tehnologie avansată și soluții digitale inovatoare contribuim la prevenirea riscurilor și crearea unui mediu sigur pentru utilizatori.
HARTĂ TACTILĂ
Hărțile tactile de orientare din PVC A3 ajută persoanele nevăzătoare să se orienteze, utilizând inscripții Braille, reliefuri și simboluri intuitive, contribuind la siguranța și accesibilitatea spațiilor.
Hărțile tactile de acces sunt un instrument indispensabil pentru orientarea persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere, fiind proiectate pentru a facilita deplasarea autonomă și a asigura o navigare sigură în clădiri și spații publice, în conformitate cu cerințele de securitate și sănătate în muncă.
Un element esențial al acestor planuri este integrarea strategică a alfabetului Braille, care furnizează informații clare despre structura spațiului, punctele de interes și rutele de acces, inclusiv planuri de evacuare în caz de urgență.
PICTOGRAMĂ TACTILĂ
Fabricăm indicatoare tactile Braille conforme cu legislația în vigoare. Acestea sunt fabricate din acid polilactic, durabil, rezistent la impact, zgârieturi și expunerea la razele solare, contribuind la semnalizare SSM eficientă în spații publice și private.
AMPLIFICATOR ELECTRONIC DE SUNET PENTRU PROTEZE AUDITIVE
Utilizarea amplificatorului mobil cu buclă de inducție este extrem de simplă. Echipamentul este dotat cu un microfon încorporat, iar vorbirea captată de acesta este imediat transformată și transmisă prin câmpul magnetic creat către aparatul auditiv purtat de persoana cu dizabilități. Astfel, persoana cu deficiențe de auz va înțelege perfect cuvintele adresate, excluzând zgomotele de fond.
ECHIPAMENTE STEP-HEAR
Step-Hear reprezintă o soluție inteligentă destinată să sprijine orientarea persoanelor cu deficiențe de vedere în spațiul înconjurător. Bazat pe tehnologia Bluetooth și pe senzori de proximitate, sistemul Step-Hear oferă informații audio persoanelor cu deficiențe de vedere, facilitându-le astfel explorarea mediului fizic.
Se instalează aplicația Step-Hear pe telefonul mobil, iar după deschiderea aplicației Step-Hear se poate explora spațiul înconjurător, pentru a identifica obiectivele accesibilizate cu aceasta metodă.
Sistemul este compus dintr-un semnalizator audio Step-Hear
Acesta este o baliză audio destinată persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere. Dispozitivul poate fi instalat pe clădiri sau alte repere din spațiile publice și oferă ghidaj audio extrem de precis, odată ce este conectat la aplicația Step-Hear.
PLACĂ DE SERVICIU ȘI DE URGENȚĂ
Acestea sunt utilizate pentru a solicita ajutor sau servicii. Dispozitivele sunt amplasate la intrările clădirilor și pe holurile interioare, fiind integrate în sistemele de prevenirea incendiilor și siguranță.
Modelul cu șnur este folosit ca buton de urgență în băi, pentru a cere ajutor. Toate aceste echipamente comunică cu un receptor care emite un semnal acustic, contribuind la gestionarea rapidă a situațiilor de urgență și la respectarea normelor PSI.
Distanța dintre buton și receptor nu poate fi mai mare de 20 m, iar în caz contrar se utilizează amplificatoare de semnal pentru funcționare optimă.